Pitipongeala culturala sau la ce se gandeste o pitipoanca cand merge pe strada

Dupa ce, acum trei saptamani, am reusit sa trec peste tentatia de a ma spanzura de-un bec cumparandu-mi o pereche de sandale rosii cu toc, azi a fost ziua in care m-am hotarat sa trec peste depresia mi-am-cumparat-sandale-rosii-cu-toc-de-10-cm-si-nu-le-port incaltand minunatiile. Si m-am dus sa ma culturalizez, la Noaptea Muzeelor. Dilema mea, a unei tipe care nu poarta tocuri decat din an in paste, e la ce se gandesc tipele care poarta zilnic tocuri cand merg pe strada. Eu m-am plictisit teribil mergand de 10 ori mai incet ca de obicei. In mod normal, cand merg pe strada, in ratb, metrou, imi trec prin cap, cu repeziciune, o groaza de ganduri. Atat de multe ca neuronul meu trebuie sa faca un efort suplimentar sa le selecteze si ierarhizeze. Acum nimic. Vid si plictiseala. Se impune deci intrebarea: La ce se gandeste o pitipoanca cand merge pe strada? Sau, se gandeste la ceva? Ori, pe de alta parte, poate e normal sa nu se gandeasca la nimic. Toata energia e concentrata sa screama un mers frumos, unduios, cu plete fluturate in vant.

In alta ordine de idei, am fost la Muzeul de Istorie. Aglomeratie "ca la revolutie" ca sa citez un taximetrist si inabuseala ca vara in ratb la 45 de grade. Am renuntat imediat la culturalizare si am vrut sa beau un suc rece. Am renuntat si la suc dupa ce am vazut ca matematic nu aveam nicio sansa sa gasim un loc liber la vreo terasa. Asa ca am plecat acasa. Da, tot cu pletele in vat.