Incredibil, dar adevarat

Azi am reusit in sfarsit! sa-mi echivalez doua examene la FJSC si, tot azi, (da, in aceeasi zi, aceeasi ora) mi-am inghetat si anul universitar. Multumesc din suflet familiei, prietenilor si colegilor pentru sustinerea morala, precum si planetei Mercur pentru energia pozitiva revarsata noaptea trecuta peste Etajul 6 sau peste locuintele secretarelor. Si nu in ultimul rand, as vrea sa-mi multumesc mie insumi, pentru calmitatea extraodinara de care am dat dovada in timpul acestui proces lung si anevoios. Multumesc, multumesc, multumesc. Multumesc.

Catan

In aceasta mini-sesiune de restante, pe langa dormit pana la 12 si navigat aiurea pe net, mi-am gasit si o alta ocupatie interesanta: ma joc Catan (Cavaleri si orase). Desi pierd de fiecare data, m-am indragostit de el. Da, eu care blamez de cate ori am ocazia actiunea de "a juca". Si pentru ca ieri am implinit 21 de ani si 4 luni, mi-l puteti face cadou. Nu e chiar foarte scump, se poate achizitiona si on-line.

Minciunile femeilor

Femeile mint. Și mint dintotdeauna. De la Penelopa lui Ulise, care desfăcea noaptea ce țesea ziua, la femeia modernă, care acuză dureri de cap, toate femeile mint. Cu un scop precis sau fără să știe chiar ele de ce. Femeile mint frumos, obraznic, nerușinat, involuntar sau intenționat, simplu sau complicat, cu sau fără ranchiună.
Uneori, minciunile femeilor sunt pur și simplu savuroase. Asta dacă le privești din afară, cu detașare, ca pe năzbâtiile adorabile ale unor copii. Însă, când minciunile trec de limita ghidușiilor, sunt amare, dezgustătoare și te jupoaie de viu.

Ludmila Ulițkaia crede că minciuna ”are trăsături de boală molipsitoare. De care se îmbolnăvesc imediat aproape toate persoanele de sex feminin”. În cartea Ulikțaiei s-au îmbolnăvit Irene, Nadia, Lialka, Anna Veniaminovna, Jenia și prostituatele rusoaice. Minciunile femeilor este o carte cu șase povești-minciună despre șase femei obișnuite. Nu vă așteptați ca autoarea să răspundă și la întrebarea : de ce mint femeile. Așa cum Ulițkaia avertizează de la început: cartea este un simplu studiu artistic al problemei minciunilor, ”fără nici o pretenție de a o rezolva în întregime, ba nici măcar parțial”.

Sfatul criticului de la Humanitas: Cea mai teribilă poveste este ultima, a Jeniei, în care minciuna e mult mai bine ascunsă decât în celelalte. Sau poate atât de la vedere, că n-o bagi de seamă. Dacă o descoperiți, e clar că știți câte ceva despre ”arta de a trăi”.

Sfatul meu: cititi această carte. E o lectură ușoară, relaxantă, scrisă simplu și totodată cu dichis. De aceeași autoare recomand nuvela Soniecika și romanul Înmormântare veselă.

Scoala Nationala de Jurnalism. Ce am invatat eu:

- ca pentru a ajunge sus si a ramane acolo, trebuie sa incepem de jos si sa nu ne asteptam din prima la mari recompense.
- ca noi, mucosii, nu trebuie sa ne dam cu parerea despre subiectele mari. Mai intai sa scriem despre punga de plastic.
- ca meseria de jurnalist e ca oricare alta meserie si trebuie sa respecti politica institutiei.
- ca intotdeauna va exista presa de calitate.
- ca Dan Diaconescu e un baiat destept, care stie sa faca bani pe spinarea prostilor, stie sa manipuleze publicul, si nu se sfieste sa recunoasca aceste doua lucruri.
- ca intotdeauna se afla ceva naspa in spatele scenei si, cum ne-a demonstrat Lucian Mandruta, in spatele oricarui "mare" jurnalist (vezi textul lui Alex).

Rasarit de soare in Costinesti

La orele 5-5.30 ale diminetii, cei care si-au parasit patul cald sa vada rasaritul au avut parte de urmatoarea priveliste:

Iarna vrajbei mele

Ethan Hawley este vanzator in fosta sa pravalie. Are o sotie si doi copii care se plang neincetat de lipsa banilor. Ii lipseste un capital pe care sa-l investeasca. Eu sunt student in ultimul an si ma plang de chirie, intretinere si lipsa banilor pentru un master in strainatate. Imi lipsesc un an, doi de experienta, engleza avansat si permisul de conducere. Ce am in comun cu Ethan? Jobmarurile (cosmaruri cu joburi), eu ma vad impartind pliante la Universitate, iar Ethan se vede pentru totdeauna vanzator in pravalia care odata fusese a sa. Ethan se gandeste serios ca ar putea sa jefuiasca o banca, iar eu ma gandesc ca as putea devin pitzipoanca (adica sa-mi gasesc un finantator, se poarta). La el, pana la urma, portita se deschide, prin doua usi chiar: prietenul sau, betivul Danny ii "daruieste" singurul teren din oras pe care se poate construi un aeroport, iar proprietarul pravaliei Marullo pleaca in Italia si ii lasa lui magazinul. Eu vad portita, o stiu, dar a dracu de usa daca vrea ea sa se deschida.

Pana sa ma hotarasc eu s-o fortez sa se deschida, mai plec o saptamana la mare. Tot cu ANT-ul.

Se poarta lenevitul

Am o lene incredibila sa fac orice. Inclusiv sa stau degeaba. Totusi, dupa un aproape plin pahar de Timisoreana, mi-am reunit fortele special pentru fanii blogului meu - pe care ii salut pe aceasta cale.

Sunt acasa in Motru de fix douj' de zile. M-am ingrasat ingrozitor (a se citi vreo cinci sute de grame), ca deh, mananc mai mult de trei mese pe zi si am fix doujsiceva de zile de abstinenta sportiva. O dimineata obisnuita incepe pe la ora 11.30. As dormi mai mult bineinteles - nu va indoiti ca n-as avea asemenea capacitate - daca soarele n-ar rasari de la Rasarit si nu ar bate la mine in terasa si nu s-ar face o caldura in camera de 40 de grade, ori daca mult iubita mea sora sau mult iubita dadaca a lu' sor'mea, ori mult iubita mea mama, ori un alt mult iubit alt membru al clanului n-ar deschide usa cu putere. Zgmomotul asta dureros de pat lovit de usa, e desteptatorul meu in fiecare dimineata. Si nu lipseste nici traditionala: tu nu te mai trezesti astazi?

Dupa ce reusesc sa ma trezesc de-a binelea si sa ma ridic din pat, ma duc la baie sa ma spal impreuna cu sora-mea pe dinti. Copil din ziua de azi, ce vreti, ii place sa se spele impreuna cu mine pe dinti. De obicei, imi periez dintii doar 2, cand sunt in toane bune 3 minute; de cand sunt acasa ii periez cel putin 5 minute si corect, sa fiu si eu un bun exemplu pentru sora-mea. Daca reusesc sa-mi dau si cu apa pe fata dupa ce ma spal pe dinti, ma duc repede sa-mi fac un 3 in 1. Daca nu, ma mai tolanesc un pic pe canapeauna din sufragerie si ma uit la Spioanele.

Stau pe canapea pana cand gradul de foame e mai mare ca ala de lene. Atunci ma ridic si ma-ndrept spre frigider. Ma inunda un val de bucurie in tot corpul cand vad trei feluri de mancare gatita.

Dupa masa, ma mai odihnesc nitel. Eventual, in timpul asta ma uit si la desenele mele preferate, Copiii de la 402. Sunt ultimele mele momente de liniste. Urmeaza cosmarul, sa o conving pe sora-mea sa-si faca temele pe vacanta. Pentru ca in majoritatea cazurilor nu vrea, trebuie sa o oblig. Copilul obligat sa faca teme e un copil tafnos si razbunator. El face propozitii de genul: porcul e imbelsugat, ursul e imbujorat, pagina e alba. Mi-e ciuda, eu cand aveam 7 ani nu stiam sa fac mishto in halul asta de cei mari. Daca scrie cel putin trei exercitii la mate si trei la romana o las pe afara, daca nu, ma trage putin de par si iese singura afara. Cand ma enervez, iau cheia de la usa si o ascund. Incerc sa fiu mai calma, pentru ca de doua ori am uitat unde am ascuns cheia.

Pe la 5-6 mananc iar si bag si un somnic de infrumusetare. Pe la jumatatea visului, ma suna Laura si ma trezeste sa ies in oras. De obicei e nervoasa ca se cearta cu sora-sa. Si cand e nervoasa si cand nu e, Laura vorbeste mult. Uneori o ascult, alteori nu.

Sunt seri in care ni se alatura si gasca. Azi a fost prima seara in care am baut si eu bere cu ei. Am baut in cinstea minerului, ce vreti? Mentionez ca am fost cuminte si nu am distrus nimic.

Sunt totusi zile in care sunt activa. Ies sa cumpar paine sau merg la masaj. La tenis? Nu, nu merg. E cald, e soare si n-are pofta chef.