Feminitatea nu sta in lungimea parului, ci in bucurie

Nu mai stiu cum sa incep o marturisire, cum nu mai stiu nici cat sampon sa-mi torn in palma. Oricat as pune de putin, tot mi se pare prea mult. Si imi arunc ochii speriata catre oglinda, sa vad, sunt eu? Si ma linistesc de indata ce vad urechile, nasul, ochii si gura ce mi-au ramas tot acolo, cum sunt tot ale mele, cum sunt tot eu, doar ca acum nasul mi se pare mai carn, ochii mai mari, iar buzele sunt mai carnoase si vor mereu sa zambeasca.

Cand G. mi-a spus "poti in seara asta", cand mi-a dat niste bancnote de care nu mai vazusem niciodata, cand coafeza m-a intrebat de mai multe ori panicata "esti sigura ca asta vrei", cand femeile din salon isi atintisera ochii ca la circ asupra mea - si nu era greu sa ghicesc ca tipa asta e nebuna!, totul imi pare un fir dintr-o realitate pe care nu pot recunoaste. Dar cand foarfeca a inceput sa taie, cand mi-am atintit privirile spre picioare si apoi m-am uitat increzatoare in oglinda, in timp ce suvite din parul meu ce tintea spre cel Bree Van de Kamp cadeau pe gresie, am stiut ca e cel mai bun lucru pe care il pot face. Iar fericirea ca am putut sa ajut pe cineva foarte drag e extrem de dureroasa:

Cauza: iti mai zisai ca imi iau un "vehicul" beton?
Lori Modoran: super
Lori Modoran: sper ca raman si de margele :)
Cauza: si ma scot la plimbare sa vad realul
Lori Modoran: uau
Lori Modoran: si atunci iesim si la suc?
Cauza: ca n-am fost decat la interex pana acum
Cauza: asa arata
Cauza: misto, nu?
Lori Modoran: da
Cauza: thank you, thank you, thank you...
Cauza: e din aluminiu
Cauza: nu se face urat la rabla mea

(Cauza este o prietena buna, de-o varsta cu mine, care a ramas acum sapte ani paralizata in urma unui accident de circulatie. Cu cei 2.000 de euro pe care i-am primit de la G. cauza mea isi va cumpara un carucior cu rotile nou.)

Si ce mai pot insemna dupa conversatia asta ca mai multi prieteni, baieti, mi-au spus sa nu ma tund - ca feminitatea unei domnite sta in parul ei lung, pe care si-l vantura de colo-colo si sub care isi ascunde privirile galese; ca nu mai am ce sa ard cu placa dimineata sau ca nu ma mai pot juca cu o suvita de par in timp ce lucrez?

Si mai stiti ce? In toti acesti ani in care am avut parul lung, nu m-am simtit niciodata atat de feminina ca acum. Cand ma uit in oglinda, ma simt extrem de bine, puternica si feminina.

Inainte, la absolvire, cu parul putin ciopartit la varfuri :)



Si dupa, cu parul ciopartit bine :))



Multumesc G.! Si multumesc tuturor pentru vorbele bune ;)

It's time to move on

Au trecut patru ani de cand am acest blog, timp in care am alternat posturi zilnice cu prioade lungi de absenta. Am crescut mult in patru ani, am absolvit o facultate si acum inca una. Metaforic, imi spunea cineva aseara, am absolvit-o si pe a treia.

Parul a crescut de multe ori in ultimii trei ani. L-am taiat, a crescut, l-am taiat si iar a crescut. La fel ca iarba din fata blocului. Mereu trebuie tunsa, altfel se nasc balarii.

Mi-a trebuit curaj, determinare si multe zile planse. Punctul nu e usor de pus. Nu stii daca il pui in momentul potrivit sau daca il pui la locul lui. Vreau doar sa nu ma mai gandesc la asta.

Nu am putut sa arunc nimic din ce-ti arata prezenta. Sunt prea multe lucruri si amintiri. Le pastrez si incerc sa nu ma gandesc. Cand ma gandesc ajung iar intre cercuri. Si stii cum ma sufoc eu intre ele.

Mai stii si ca imi pare rau si c-as fi vrut sa fie bine. Insa ti-am spus ca nu mai pot si nu e vina ta.

PS: Cand ma vei uita, suna-ma. Voi avea mereu nevoie sa respir alaturi de tine.

Acesta este ultimul meu post pe acest blog. Nu stiu daca am sa-l sterg, sau am sa-l las in paragina. Cert este ca lorimodoran.ro ma asteapta de multa vreme. Ca multe alte lucruri noi dealtfel.

B

Am un nou plan. Chiar am. Si mai cred ca o sa fie si de succes.

Locked In

Incerc sa incep sa ma straduiesc. Andreea zice sa termin cu prostiile.

Cate o lalea pentru fiecare deget

Atat vreau luna asta. Sa fie albe si toate impreuna, te rog.

O primavara ca-n povesti tuturor.

Respira-mi un cantec de dragoste, azi

Descalceste ata, spala vasele, scrie reminderul, termina ghidul, sun-o pe Laura, citeste Deriva, nu te mai gandi, cumpara coli, mergi la banca, dormi, raspunde la email,
raspunde la email, dormi, mergi la banca, cumpara coli, nu te mai gandi, citeste Deriva, sun-o pe Laura, termina ghidul, scrie reminderul, spala vasele, descalceste ata..

"Locul meu nu este aici".

Over again

Nu stiu daca mai e cineva care asculta aceeasi singura melodie de zeci si sute de ori, zi de zi, chiar saptamani la rand. Dupa care o lasa sa astepte, ani, in winamp. Dupa un timp nu mai sunt simple melodii, ci au impregnate clipe din mine, din toate cele ce-am trait atunci, din toate cele ce-am simtit.

Eu cu mine am ramas acum mult timp in urma, cand am aflat ca m-a inselat. Cand am luat lebada aia transparenta si am adunat involuntar cioburile ei de pe parchet. Cand purtam tricoul meu preferat, roz, intr-o anexa a unei biserici de langa oras. Cand Andra a venit la scoala plansa toata, si si-a trantit ghiozdanul de banca si a tipat sa o auda toata clasa: “sufar, Lori, sufar!”. Cand mi s-a spus ca scriu prost, hormonal si am golit folderul cu poezioare stupide. Folder pe care, dintr-un rastimp in altul, ma tot arde un dor sa-l reumplu.

Mad World. Piata Sudului. Doua patrate mari si calduroase si o prietena de care mi-e zilnic dor. Ne uitam zi si noapte la Prison Break, iar dupa ce ne puneam sa dormim cautam cea mai buna propozitie cu care sa-mi incep referatul despre Campania din Rusia. “Fata, nu mai fii asa mototoala”, imi spunea. “Hai imbraca fusta asta”.
Multe din “primele lucruri” le-am facut pe Mad World in patratele alea. Am invins temeri si am visat viitoruri.

Patience. Era o dimineata cand cautam. Si ea-mi spunea sa am rabdare. Eu nu voiam sub nicio forma sa astept. Asa sunt eu, ma grabesc. Dar ea mi-a spus sa am rabdare. Si am vazut atunci scarile mari ale bisericii, intr-un moment cand mai credeam, si ii ceream toate patru sa o lase in viata. Si un tort mare, multa lume si un scaun cu rotile, care nu tine niciodata loc de picioare. Mi-am amintit ca ea are rabdare si trebuie si eu sa am. Si sa speram.

Bomb Creater. O ascult acum, singura, in alt patrat, de data asta friguros. Cand o voi reasculta imi voi simti iar animalul inimii cum vrea sa se-nece in apa fierbinte, buricele degetelor mele incredibil de reci, piperul din tot corpul si senzatia de voma de fiecare data cand incerc sa mananc. Voi sti atunci ca nimic din ceea ce suntem nu poate fi fara dorinta.

Cercuri concentrice

Cercul, cand se inchide, se-nchide de la sine. Asa-mi spuneam. Insa acum simt o nevoie sa-l fortez. Sa iau un capat al liniei, monotona si confuza, si sa-l sudez de capul celalalt. Si-atunci va-ncepe un nou cerc.

Dar cel mai frica mi-e ca voi ajunge sa plutesc intre cercuri. Si nu e aer intre cercuri. Iar respiratia pot sa mi-o tin doar 43 de secunde.

A si B

A in pat, de multe, multe ore, cu Mad World pe repeat.
B: Dude, sigur iti face bine sa asculti melodia asta trista iar si iar?
A: Da dude, oricum nici nu ascult versurile. Poate doar partea cu "going nowhere...no tomorrow, no tomorrow".

Te vreau inapoi

Stiu ca eu te-am parasit. Fara motiv. Voiam ceva nou, ceva mai bun, ceva stralucitor. Am petrecut atatea momente faine impreuna, m-ai ajutat mereu cand mi-a fost greu. M-ai scos din carapacea mea cea mica, din spatiul meu cel stramt. M-ai dus spre alte vai si orizonturi. Imi e atat de dor de tine. Imi pare rau ca te-am parasit.

Primeste-ma, te rog, inapoi.

Un geaman.

Renne.ro

Pana se rebranduieste geamanul meu (lorimodoran.ro e in constructie), ma puteti citi pe Renne.ro. Renne nu e inca deschis pentru publicul larg (mai are destule bube, pe care baietii de la IT se chinuie sa le rezolve), insa pentru cititorii blogului meu facem o exceptie.

Multa bere rece si o vacanta ca-n povesti tuturor.

Ne e dor...

Daca Dumnezeu ar exista, tu n-ai fi plecat asa devreme.

Dupa 3 ani: am invatat sa gandesc

Imi amintesc cu groaza de primul meu examen la FSP, Introducere in stiinta politica, cu Cristian Preda. Am invatat o saptamana. Imi tremurau sufletul si picioarele. Cand Preda m-a intrerupt din poezia pe care o invatasem si m-a pus sa-i explic ceea ce spusesem, mi s-a surpat pamantul sub picioare, chit ca stateam pe scaun. M-am panicat si balbait. Am dat raspunsuri pe langa subiect. Ca sa ma ajute, m-a pus sa tratez un subiect care-mi placuse si pe care il stiam. M-am apucat sa vorbesc despre Tranzitie. Dupa doua cuvinte, cerul s-a intunecat, iar mintea mea s-a golit. Nu-mi mai aminteam nimic, nimic, nimic. Preda s-a uitat la mine cu privirea sa clasica peste ochelari, si mi-a spus agresiv: "Domnisoara, puneti mana si cititi, astfel nu aveti ce cauta in aceasta facultate!". Am iesit plangand. Si-am plans cateva ore bune.


Primul lucru pe care mi l-am insusit de la FSP a fost de a "invata cu cap". Si sa gandesc. Principalul merit al FSP este ca isi invata studentii sa gandeasca critic, sa aiba propriile opinii, sa rationeze, nu sa toceasca pasaje din carti. Daca nu filtrezi si procesezi informatia primita, e foarte putin probabil sa "supravietuiesti" si sa continui o cariera in domeniu.

Tot in primul semestru, am invatat ca referat nu inseamna sa cauti pe google, sa-ti treci numele si sa dai print, ci ca referatul e o mica cercetare cu ipoteza, intrebari de cercetare, intruducere, cuprins cu paragrafe cu o singura idee, concluzii, si totul foarte bine argumentat. Am invatat ca plagiatul este furt intelectual si, desi de multe ori a fost clar ca profii nu au citit referatele, pot sa ma laud ca nu am plagiat niciodata in cei 3 ani. Si nu de frica, ci de rusine.

Ce mai respect la FSP: ca are cadre didactice bine pregatite (exista si exceptii bineinteles,vreo 2-3 pipite aduse pe grade de rudenie sau alte criterii dubioase, dar chiar si ele au studii in afara), insa per total jos palaria pentru Gosu, Preda, Gussi, Stanomir, Ghebrea si Sebe.

In ceea ce-i priveste pe colegi: am intalnit oameni extraordinari, inteligenti, si cu o capacitate incredibila de rezistenta la bere si chef :) Cu unii dintre ei am reusit sa leg prietenii durabile. Am certitudinea ca o sa iasa oameni mari din ei.

Ma uit la mine cum eram inainte de FSP si cum sunt acum. Si-mi place ce vad. Imi pare rau ca puteam sa dau mai mult si nu am facut-o..

Ps: Au fost si lucruri urate si dezavantaje si injuraturi, insa azi, cand m-am trezit din mahmureala post Cuba libre, ploaie, bere si lebede negre in cismigiu, am simtit nevoia sa vorbesc frumos despre FSP.

O sa-mi fie dor.

Viata incepe dupa licenta

Nu ies la bere. Nu ies la suc. Nu ies in cluburi. Nu ma duc la cumparaturi. Nu merg la plaja. Nu joc tenis. Am sistat vizitele la dentist. Refuz sa merg oriunde pentru ca ~am licenta~. Nu citesc nimic ce nu contine Iliescu si imagine in cuprins. Intreaga mea viata incepe dupa examenul asta nenorocit. Si numai cand ma gandesc ca nu citeste nimeni paginile scrise cu atata chin, stres si nopti nedormite, imi vine sa ma racoresc in Dambovita cu mainile legate la spate.

PS: Blogul ramane roz pana dupa licenta. (Iar) Aveam nevoie de o nota optimista.

Mori de vant

1) Mi-a expirat cardul BCR (a se citi singurul meu card, cardul subzistentei mele in Bucuresti). S-a prapadit cand eram in provincie. M-am dus la un sediu BCR. Mi s-a zis sa ma adresez unei banci din Capitala. M-am dus la sediul BCR din cartier. Am aflat ca nu trebuie sa ma duc la orice sediu BCR, ci la sediul unde mi s-a emis acum 2 ani cardul. M-am dus la sediul BCR de unde mi s-a emis acum 2 ani cardul. Domnita care imi putea furniza serviciul respectiv era plecata. M-am dus dupa alte doua zile, adica azi. Domnita pe care am asteptat-o sa revina din pauza de masa mi-a spus la sediul respectiv nu se reemit cardurile si sa ma duc la alta BCR din Unirea - unde este sediul central. I-am spus ca nu stiu sa ajung si sa-mi dea o harta cu sediile BCR din capitala. Mi-a spus ca nu dispune de o harta. Dar fiind ca afara erau 45 de grade si nu stiam pe unde sa merg la sediul central, o sa ma duc maine.

2)Am fost sa depun o plangere la Politie. Politistul-receptionist m-a intrebat despre ce e vorba. I-am explicat ca in cursul zilei de sambata am fost sunata de o persoana de sex masculin care s-a recomandat drept angajat Orange si care mi-a spus ca am castigat 3.000 RON, dar trebuie sa le furnizez datele personale. M-am prins ca e teapa, mai ales ca nu e prima data cand sunt sunata, si am sunat la Orange. Orange mi-a spus ca nu poate sa faca nimic si ca trebuie sa ma adresez politiei pentru a face o plangere si apoi cei de la Politie trimit la Orange plangerea, Orange poate sa verifice ce numar m-a sunat, sa trimita numarul si eventualele date de contact la politie si politia sa ia masuri. Si drept urmare, eu am venit sa fac plangerea. Politistul-receptionist incepe sa rada. Ma uit urat la el. Politistul-receptionist imi zice ca actiunea mea are finalitatea zero, cei in cauza m-au apelat de pe o cartela care nu poate fi identificata. Ma uit si mai urat la el. Imi zice ca bineinteles, daca vreau, pot sa fac plangerea. Ma uit urat la el si-i zic: "DA, vreau". Il suna pe tipul de la "consiliere victime" si ma invita sa astept. Intre timp se duce langa alti doi colegi de-ai lui si le explica razand de ce am venit eu la politie. In sfarsit, a venit si consilierul de victime :)),ma invita in birou, ma pune sa scriu 2 declaratii, imi povesteste ca si el a fost sunat si ca de fapt, problema nu e a lor a politiei ci a companiei Orange. Ei sunt cei care trebuie sa rezolve problemele astea, dar, bineintelels, ei o sa le transmita plangerea. Am iesit din birou si pana mi-au pus in rucsac buletinul si telefonul, consilierul se si asezase langa ceilalti trei sa le povesteasca cum a decurs declaratia.

Explicatii politice

Am fost acuzata daunazi ca am antecedente politice nesanatoase.

1)Principalul vinovat este mitingul PD de la Iasi la care am participat in 13-14 mai 2007.

Situatia a fost in modul urmator: Cativa colegi (pe atunci activisti PD, acum anti PDL si sutinatori ai sintagmei nu-am-fost-niciodata-membru-pd) m-au invitat la Iasi, la miting. Sa ne distram. Nu mai vazusem niciodata Iasul si mi s-a parut o ocazie buna. Asa ca am imbracat tricoul portocaliu (pe care-l am si acum. Sunt colectionara de tricouri moca.) si m-am pozat cu pancartele PD. Ajunsa in Iasi, m-am despartit de turma, am savurat o pizza si m-am plimbat prin oras.

2)In 2004 am votat cu Traian Basescu. Aveam 18 ani si, la data respectiva, mi s-a parut cea mai buna solutie. Eram mica si nestiutoare.

3)Tot pe la 18 ani am vrut sa ma inscriu intr-un partid. Motivul? O activitate extrascolara in plus pentru dosarul de candidatura la Facultatea de Stiinte Politice (la noi, in Motru, posibilitatea unei activitati extrascolare era si inca este apropiata de zero). Pana la urma nu am mai semnat adevizuea - oscilam sa ma inscriu in PD sau PNL (bineinteles ca nu aveam habar de ideologia/politica niciunuia dintre cele doua) si-mi multumesc pentru ca am ascultat gandul cel din urma.

4)Tata a fost 20 de ani membru PD. In urma unor discutii in organizatia PD locala, a ales sa plece si s-a inscris in PSD. Nu am fost niciodata de acord cu alegerea respectiva si evit sa-mi comentez optiunile politice cand ajung acasa.

E limpede acum? Nu-mi mai stati pe suflet. Sunt mai curata politic decat multi dintre voi.

Update: un post asemanator la Iuli

Caut colega de pat

Neaparat fata. Candidata ideala: sociabila, ordonata, cu simtul umorului, fara accese de isterie la pm, preferabil nefumatoare si cu iq peste mediu. Sa-i placa sa asculte muzica preferata in casti si sa nu vrea sa-mi stinga becul cand am de citit/invatat.

Apartamentul este situat pe strada Turda (aproape de intersectia Miciurin, la 20-25 de min cu Ratb pana la Universitate, 10 min pana la statia de metrou Crangasi, 10 min pana la Casa Presei), la parter (avem gratii), are 2 camere, baie, bucatarie (deprimanta) cu faianta roz, fara balcon. Intr-una din camere sta o tipa, cu job full-time si prieten si vine rar pe acasa. Cealalata camera, a mea, e spatioasa, are un pat imens, multa mobila - veche (dulap, zece mii de rafturi pentru carti, cosmetice si eventual pantofi, un birou si o masa).

Locul este disponibil incepand cu 15 iulie. Chiria este de 500 ron/camera (adica 250 de persoana, la care se adauga si celelalte utilitati: internet, curent, caldura, apa).

Important: chefurile sunt interzise din cauza babaciunii de deasupra.
Primesc cv-urile plus scrisoare de intentie la shiva2003dot at yahoo dot com.

Update: Baieti, nu, nu va ganditi sa va lasati parul mare sau sa va depilati pe fata!
Update 2: Nu avem cablu tv. Si nici tv.

Pitipongeala culturala sau la ce se gandeste o pitipoanca cand merge pe strada

Dupa ce, acum trei saptamani, am reusit sa trec peste tentatia de a ma spanzura de-un bec cumparandu-mi o pereche de sandale rosii cu toc, azi a fost ziua in care m-am hotarat sa trec peste depresia mi-am-cumparat-sandale-rosii-cu-toc-de-10-cm-si-nu-le-port incaltand minunatiile. Si m-am dus sa ma culturalizez, la Noaptea Muzeelor. Dilema mea, a unei tipe care nu poarta tocuri decat din an in paste, e la ce se gandesc tipele care poarta zilnic tocuri cand merg pe strada. Eu m-am plictisit teribil mergand de 10 ori mai incet ca de obicei. In mod normal, cand merg pe strada, in ratb, metrou, imi trec prin cap, cu repeziciune, o groaza de ganduri. Atat de multe ca neuronul meu trebuie sa faca un efort suplimentar sa le selecteze si ierarhizeze. Acum nimic. Vid si plictiseala. Se impune deci intrebarea: La ce se gandeste o pitipoanca cand merge pe strada? Sau, se gandeste la ceva? Ori, pe de alta parte, poate e normal sa nu se gandeasca la nimic. Toata energia e concentrata sa screama un mers frumos, unduios, cu plete fluturate in vant.

In alta ordine de idei, am fost la Muzeul de Istorie. Aglomeratie "ca la revolutie" ca sa citez un taximetrist si inabuseala ca vara in ratb la 45 de grade. Am renuntat imediat la culturalizare si am vrut sa beau un suc rece. Am renuntat si la suc dupa ce am vazut ca matematic nu aveam nicio sansa sa gasim un loc liber la vreo terasa. Asa ca am plecat acasa. Da, tot cu pletele in vat.

Ai bani, ai parte de carte

In momentul asta as ucide pe oricine care mi-ar spune ca are bani sa faca masterul aici. Muriti!

Of, ce dor, ce chin, ce jale

A inceput numartoarea inversa si odata cu ea si accesele de panica.

Later edit: Alex zice ca nu-i niciun atac/acces de panica, ci doar stres studentesc.