Descalceste ata, spala vasele, scrie reminderul, termina ghidul, sun-o pe Laura, citeste Deriva, nu te mai gandi, cumpara coli, mergi la banca, dormi, raspunde la email,
raspunde la email, dormi, mergi la banca, cumpara coli, nu te mai gandi, citeste Deriva, sun-o pe Laura, termina ghidul, scrie reminderul, spala vasele, descalceste ata..
"Locul meu nu este aici".
Thursday, February 18, 2010
Thursday, February 4, 2010
Over again
Nu stiu daca mai e cineva care asculta aceeasi singura melodie de zeci si sute de ori, zi de zi, chiar saptamani la rand. Dupa care o lasa sa astepte, ani, in winamp. Dupa un timp nu mai sunt simple melodii, ci au impregnate clipe din mine, din toate cele ce-am trait atunci, din toate cele ce-am simtit.
Eu cu mine am ramas acum mult timp in urma, cand am aflat ca m-a inselat. Cand am luat lebada aia transparenta si am adunat involuntar cioburile ei de pe parchet. Cand purtam tricoul meu preferat, roz, intr-o anexa a unei biserici de langa oras. Cand Andra a venit la scoala plansa toata, si si-a trantit ghiozdanul de banca si a tipat sa o auda toata clasa: “sufar, Lori, sufar!”. Cand mi s-a spus ca scriu prost, hormonal si am golit folderul cu poezioare stupide. Folder pe care, dintr-un rastimp in altul, ma tot arde un dor sa-l reumplu.
Mad World. Piata Sudului. Doua patrate mari si calduroase si o prietena de care mi-e zilnic dor. Ne uitam zi si noapte la Prison Break, iar dupa ce ne puneam sa dormim cautam cea mai buna propozitie cu care sa-mi incep referatul despre Campania din Rusia. “Fata, nu mai fii asa mototoala”, imi spunea. “Hai imbraca fusta asta”.
Multe din “primele lucruri” le-am facut pe Mad World in patratele alea. Am invins temeri si am visat viitoruri.
Patience. Era o dimineata cand cautam. Si ea-mi spunea sa am rabdare. Eu nu voiam sub nicio forma sa astept. Asa sunt eu, ma grabesc. Dar ea mi-a spus sa am rabdare. Si am vazut atunci scarile mari ale bisericii, intr-un moment cand mai credeam, si ii ceream toate patru sa o lase in viata. Si un tort mare, multa lume si un scaun cu rotile, care nu tine niciodata loc de picioare. Mi-am amintit ca ea are rabdare si trebuie si eu sa am. Si sa speram.
Bomb Creater. O ascult acum, singura, in alt patrat, de data asta friguros. Cand o voi reasculta imi voi simti iar animalul inimii cum vrea sa se-nece in apa fierbinte, buricele degetelor mele incredibil de reci, piperul din tot corpul si senzatia de voma de fiecare data cand incerc sa mananc. Voi sti atunci ca nimic din ceea ce suntem nu poate fi fara dorinta.
Eu cu mine am ramas acum mult timp in urma, cand am aflat ca m-a inselat. Cand am luat lebada aia transparenta si am adunat involuntar cioburile ei de pe parchet. Cand purtam tricoul meu preferat, roz, intr-o anexa a unei biserici de langa oras. Cand Andra a venit la scoala plansa toata, si si-a trantit ghiozdanul de banca si a tipat sa o auda toata clasa: “sufar, Lori, sufar!”. Cand mi s-a spus ca scriu prost, hormonal si am golit folderul cu poezioare stupide. Folder pe care, dintr-un rastimp in altul, ma tot arde un dor sa-l reumplu.
Mad World. Piata Sudului. Doua patrate mari si calduroase si o prietena de care mi-e zilnic dor. Ne uitam zi si noapte la Prison Break, iar dupa ce ne puneam sa dormim cautam cea mai buna propozitie cu care sa-mi incep referatul despre Campania din Rusia. “Fata, nu mai fii asa mototoala”, imi spunea. “Hai imbraca fusta asta”.
Multe din “primele lucruri” le-am facut pe Mad World in patratele alea. Am invins temeri si am visat viitoruri.
Patience. Era o dimineata cand cautam. Si ea-mi spunea sa am rabdare. Eu nu voiam sub nicio forma sa astept. Asa sunt eu, ma grabesc. Dar ea mi-a spus sa am rabdare. Si am vazut atunci scarile mari ale bisericii, intr-un moment cand mai credeam, si ii ceream toate patru sa o lase in viata. Si un tort mare, multa lume si un scaun cu rotile, care nu tine niciodata loc de picioare. Mi-am amintit ca ea are rabdare si trebuie si eu sa am. Si sa speram.
Bomb Creater. O ascult acum, singura, in alt patrat, de data asta friguros. Cand o voi reasculta imi voi simti iar animalul inimii cum vrea sa se-nece in apa fierbinte, buricele degetelor mele incredibil de reci, piperul din tot corpul si senzatia de voma de fiecare data cand incerc sa mananc. Voi sti atunci ca nimic din ceea ce suntem nu poate fi fara dorinta.
Subscribe to:
Posts (Atom)
