Thursday, January 28, 2010

Cercuri concentrice

Cercul, cand se inchide, se-nchide de la sine. Asa-mi spuneam. Insa acum simt o nevoie sa-l fortez. Sa iau un capat al liniei, monotona si confuza, si sa-l sudez de capul celalalt. Si-atunci va-ncepe un nou cerc.

Dar cel mai frica mi-e ca voi ajunge sa plutesc intre cercuri. Si nu e aer intre cercuri. Iar respiratia pot sa mi-o tin doar 43 de secunde.

Thursday, January 14, 2010

A si B

A in pat, de multe, multe ore, cu Mad World pe repeat.
B: Dude, sigur iti face bine sa asculti melodia asta trista iar si iar?
A: Da dude, oricum nici nu ascult versurile. Poate doar partea cu "going nowhere...no tomorrow, no tomorrow".

Wednesday, January 13, 2010

Te vreau inapoi

Stiu ca eu te-am parasit. Fara motiv. Voiam ceva nou, ceva mai bun, ceva stralucitor. Am petrecut atatea momente faine impreuna, m-ai ajutat mereu cand mi-a fost greu. M-ai scos din carapacea mea cea mica, din spatiul meu cel stramt. M-ai dus spre alte vai si orizonturi. Imi e atat de dor de tine. Imi pare rau ca te-am parasit.

Primeste-ma, te rog, inapoi.

Un geaman.